Vasile Miriuță, antrenorul echipei CFR Cluj, e realist și știe că formația sa are șanse mici să se lupte la titlu în Liga 1, în condițiile în care lotul s-a remaniat serios. De la echipă au plecat jucători importanți în această iarnă – Cadu, Maftei, Djokovic sau Pedro – și au fost aduși fotbaliști mai puțin titrați, de la cluburi din eșaloanele secunde din străinătate sau care s-au luptat în Liga 1 la retrogradare. „Nu ne gândim la titlu. Noi suntem în reconstrucție, o echipă tânără, care își propune să joace un fotbal frumos. Principalul obiectiv e să prindem grupele Europa League”, a spus Miriuță.
Au titlul ca obiectiv în contracte
Totuși, de notat că șefii au pus ca obiectiv în contractele jucătorilor pentru sezonul viitor câștigarea Ligii 1. „Vrem să fim aproape de podium și dacă putem… să ne batem și la campionat”, a spus Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor, care a subliniat însă că primul obiectiv este calificarea în grupele Europa League. „Trebuie să ajungem în grupe deoarece ar fi o bună rețetă financiară”, a declarat Mureșan.
CFR e cap de serie în cele trei tururi preliminare și primește peste 3 milioane de euro dacă trece de play-off.
Miriuță: „Au plecat Tigana și Platini, au rămas jucătorii muncitori”
Tehnicianul CFR-ului nu le-a rămas dator lui Robert Maah și Denilson Gabionatte, care l-au criticat dur după ce au plecat de la Cluj. „Au plecat Tigana și Platini și au rămas muncitorii, umilii, jucătorii care își dau viața pe teren”, a atacat Vasile Miriuță după primul amical al verii, 4-0 cu ASA Târgu Mureș.
Maah a spus despre Miriuță că e laș, iar Gabionetta l-a comparat pe tehnician cu un antrenor de Liga a II-a.
Iuliu Mureșan și Vasile Miriuță l-au evidențiat după amicalul cu ASA pe fundașul central Ionuț Larie, adus gratis de la Viitorul.
8 transferuri a oficializat până acum CFR: Vâtcă (portar), Jaime, Susic, Larie și Joao Paolo (fundași), Stana, Jakolis (mijlocași) și Guima (atacant)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER